Cultura

07.09.2016 - Corul mixt "Mediesana" a cantat in Parlamentul European

O delegaţie de sătmăreni, în frunte cu primarul din localitatea Medieşu-Aurit, Radu Iancu, a umplut holurile Parlamentului European cu spirit românesc. Din grup a făcut parte şi corul cu cea mai veche tradiţie din judeţ, cel de la Medieşu Aurit. Corul Medieşana a impresionat atât prin frumoasele costume populare pe care membrii au ales să le îmbrace în timpul vizitei la Bruxelles, cât şi prin muzica tradiţională românească pe care au interpretat-o. Delegaţia din Satu Mare a fost primită de liderul grupului social-democrat din Parlamentul European si preşedinte OFSD, Viorica Dăncilă, şi de Ioan Mircea Paşcu, vicepreşedinte al Parlamentului European.

"Am fost plăcut impresionată de faptul că au venit îmbrăcaţi în frumoasele noastre costume populare şi de interpretarea minunată a cântecelor noastre populare. M-au făcut să mă simt mândră că sunt româncă şi că ne promovăm tradiţiile ori de cât ori avem ocazia" - a spus Viorica Dăncilă. De asemenea, delegaţia sătmărenilor a avut parte de o primire extreme de călduroasă şi de multe aprecieri şi la Biserica Sf. Paraschieva din Bruxelles.

08.08.2016 - Tabara de arheologie la "Cuptoarele dacice de la Mediesu Aurit"

Muzeul Judeţean Satu Mare, în parteneriat cu Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş, Asociaţia "Omnis Barbaria" şi S.C. Raio Press Bucureşti, a organizat în perioada 07.08-08.08.2016, la Rezervaţia arheologică "Cuptoarele dacice de la Medieşu Aurit", o tabără de arheologie, la care au participat un număr de 44 de elevi de gimnaziu din Bucureşti. În cadrul taberei, copiii, asistaţi de către arheologi şi istorici, au pătruns în fascinanta lume a arheologiei, au învăţat ce însemnă un sit arheologic, care sunt etapele unui şantier şi au avut ocazia chiar să participle la lupte medievale.

Elevii au mai vizitat Castelul de la Medieş şi au luat parte la o serie de activităţi demonstrative şi interactive care presupun meşteşuguri aşa cum se desfăşurau ele acum 2000 de ani în zona dacilor liberi. Dintre acestea amintim: olărit manual dar şi la roată, modelaj din lut, ţesut la război antic, confecţionat cămaşă de zale precum şi diverse etape ale procesului de prelucrare a fierului. "Este a doua ediţie, prima s-a întâmplat în judeţul Maramureş. Din câte am înţeles de la domnii profesori, de la părinţi şi în special de la copii, se doreşte să se revină şi la anul. Interesul nostru a fost să punem în valoare atât patrimoniul cultural judeţean şi în special acest hit arheologic, care este foarte legat de meşteşugurile dacice şi este cel mai mare şi mai cunoscut centru de prelucrarea vaselor de lut din Europa. Un prilej foarte bun pentru copii să-şi petreacă timpul în aer liber, să înveţe tot felul de activităţi. Avem mai mulţi copii care şi-ar dori să ducă acasă forja, alţii îşi doresc să ia cu ei roata olarului… cu siguranţă unii dintre ei o să mai cocheteze cu meşteşugurile şi cu activităţile ce le-au deprins aici." ne-a spus Cătălin Teletin, Asociaţia Culturală Omnis Barbaria. "Se poate să promovăm ceea ce este frumos, pentru că se vede pe chipul acestor tineri că vor să îşi afle trecutul pentru a-şi modela viitorul" a adăugat Marius Chiş, agent turism-Centru de Informare Turistică Mediesu Aurit. Aşadar, un program inedit şi foarte dens unde copiii s-au simţit foarte bine.

07.11.2015 - Corul mixt "Mediesana" a incantat satmarenii la Filarmonica

Sala Filarmonicii "Dinu Lipatti" a fost plină în seara de joi, când unul din corurile cu mare tradiţie în judeţul Satu Mare, corul mixt "Medieşana", s-a prezentat în faţa sătmărenilor cu un concert intitulat "Du-te, dor". Asociaţia Corală "Medieşana" a împlinit în ianuarie 80 de ani de existenţă oficială. Cor al bisericii ortodoxe din Medieşu Aurit, dar şi formaţie de concerte, "Medieşana" s-a remarcat încă din anii ’30 prin evoluţii la concursuri şi reuniuni corale regionale, iar în anii ’70 a obţinut premii la festivalurii naţionale. În ultimii ani destinul corului este legat de dirijorii săi, Ileana şi Ioan Petrovici, care au contribuit la creşterea calităţii interpretărilor şi au dus corul, prin bunele lor relaţii formate în Asociaţia Internaţională "A coeur joie", în turnee de succes în străinătate. De altfel, programul pe care sătmărenii l-au audiat şi aplaudat joi seară a putut fi admirat şi de publicul francez, în luna august, când "Medieşana" a cântat la Saint-Marcel-les-Valence, Chabeuil, Bourg de Peage. Un program care conţine muzică religioasă, prelucrări folclorice şi compoziţii originale semnate de Ioan Petrovici, dar şi clasicul Cor al Robilor din opera "Nabucco" de Verdi, cântat, acum, pe versuri îm limba română. Corul are şi un impact vizual, prin costumaţia populară pe care o adoptă pe scenă, şi este remarcabilă varietatea vârstelor reprezentate, de la foarte tineri la vârste venerabile, oameni cu vechime de zeci de ani în componenţa acestei formaţii muzicale care a devenit un mesager al României peste hotare (a cântat şi în Italia, printre altele).

La începutul concertului s-a ţinut un moment de reculegere pentru victimele tragediei de la Bucureşti. Corul "Medieşana" va reveni în preajma Crăciunului cu un concert special de sărbători.

Go to top

Galerie Imagini

Info utile

Contact

Primaria Mediesu Aurit

Adresa:447185, Mediesu Aurit, str. Principală, nr. 157, jud. Satu Mare
Telefon: 0261-842 080
Fax: 0261-842 080
E-mail: primaria@mediesuaurit.ro
GoogleMaps:       vezi